Există momente în viață în care știm că trebuie să mergem mai departe, dar, cu toate acestea, ceva ne ține pe loc.
O relație. O decizie. Un proiect. O situație care nu s-a încheiat așa cum ne-am fi dorit. O versiune mai veche a noastră de care încă ne agățăm.
Știm că ar trebui să facem letting go, să lăsăm lucrurile să plece și să continuăm drumul. Dar cum faci asta atunci când mintea ta încă încearcă să găsească răspunsul perfect?
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante secrete ale procesului de a merge mai departe.
Nu trebuie întotdeauna să găsești un răspuns. Uneori trebuie să renunți la nevoia de a-l controla.
De ce ne este atât de greu să facem letting go?
Pentru că ne place să avem control.
Când apare o situație dificilă, primul nostru instinct este să analizăm. Să căutăm informații. Să vorbim cu cineva. Să citim o carte. Să facem o listă cu avantaje și dezavantaje. Să alegem între varianta A și varianta B.
Și toate acestea pot fi instrumente foarte bune.
Problema apare atunci când analiza devine o formă de blocaj.
Când continui să cauți răspunsul, deși, undeva în interior, știi deja că nu mai ai ce informație să găsești.
Când încerci să controlezi și ceea ce nu depinde de tine.
Când vrei să știi exact ce se va întâmpla înainte să faci următorul pas.
Atunci nu mai ești în procesul de a merge mai departe.
Ești în procesul de a încerca să te asiguri că următorul pas nu poate fi greșit.
Renunțarea la control nu înseamnă….
A face letting go nu înseamnă să devii pasiv.
Nu înseamnă să nu mai iei decizii sau să lași viața să decidă în locul tău.
Înseamnă să faci diferența dintre ce poți controla și ce nu poți controla.
Poți controla alegerile tale.
Poți controla felul în care reacționezi.
Poți controla ce accepți și ce nu mai accepți.
Poți controla următorul pas.
Dar nu poți controla întotdeauna rezultatul.
Și, uneori, exact aici apare libertatea.
Pentru că în momentul în care accepți că nu ai nevoie să știi totul, începi să vezi mai mult.
Începi să vezi the big picture.
Când crezi că știi totul, nu mai lași loc pentru ceva nou
Imaginează-ți că ai în față un profesor care vine să îți arate o lecție nouă.
Dar tu îi spui:
„Știu deja.”
Ce se întâmplă?
Nu mai există spațiu pentru învățare.
Exact așa se poate întâmpla și în viață.
Când credem că știm ce este mai bine pentru noi, cum trebuie să arate viitorul, care este varianta corectă și ce trebuie să se întâmple, riscăm să nu mai vedem ceea ce apare în fața noastră.
De aceea, uneori, procesul de letting go începe cu o propoziție foarte simplă:
„Nu știu încă.”
Nu este o slăbiciune.
Este o formă de deschidere.
„Nu știu ce urmează.”
„Nu știu care este cea mai bună variantă.”
„Nu știu încă de ce s-a întâmplat asta.”
„Nu știu unde mă va duce următorul pas.”
Și este în regulă.
Egoul versus curiozitatea
Cred că una dintre cele mai interesante părți ale procesului de a merge mai departe este relația dintre ego și curiozitate.
Ego-ul vrea să știe.
Vrea certitudine.
Vrea control.
Vrea să aibă dreptate.
Vrea să poată spune: „Am știut!”
Curiozitatea, în schimb, spune:
„Oare ce altceva este posibil?”
Și această întrebare poate schimba foarte mult.
Pentru că atunci când renunți la nevoia de a avea toate răspunsurile, începi să observi.
Observi oamenii care apar.
Observi oportunitățile.
Observi ideile.
Observi semnalele pe care înainte poate că le ignorai.
Și începi să îți dai voie să descoperi, nu doar să controlezi.
Cum începi, concret, să mergi mai departe?
Poți începe cu trei întrebări simple:
1. Ce încerc să controlez, deși nu depinde de mine?
Scrie răspunsul fără să îl judeci.
2. Ce aș face diferit dacă nu mi-ar fi teamă că voi lua decizia greșită?
Această întrebare poate scoate la suprafață lucruri pe care mintea le ascunde sub foarte multe argumente.
3. Ce aș putea descoperi dacă aș accepta că încă nu am toate răspunsurile?
Aici începe curiozitatea.
Și, uneori, aici începe și schimbarea.
Letting go este despre a face loc
Poate că nu trebuie să forțezi lucrurile să se întâmple.
Poate că nu trebuie să înțelegi fiecare detaliu.
Poate că nu trebuie să ai un plan pentru următorii cinci ani înainte să faci următorul pas.
Uneori, letting go înseamnă pur și simplu să faci loc pentru ceea ce urmează.
Să lași în urmă ceea ce nu mai are loc în viața ta.
Să renunți la o poveste pe care ai repetat-o atât de mult încât ai ajuns să o confunzi cu realitatea.
Să accepți că unele lucruri nu au nevoie de o explicație perfectă pentru a se putea încheia.
Și să înțelegi că a merge mai departe nu înseamnă să uiți.
Înseamnă să nu mai lași ceea ce a fost să decidă în permanență ceea ce urmează.
Poate că întrebarea nu este „Ce aleg?”
Poate că, în anumite momente ale vieții, întrebarea corectă nu este:
„Care este varianta A sau varianta B?”
Ci:
„Ce nu mai sunt dispusă să controlez?”
Pentru că, atunci când renunți la nevoia de a controla totul, apare spațiul pentru claritate.
Iar claritatea nu vine întotdeauna atunci când gândești mai mult.
Uneori vine atunci când faci un pas în spate și îți permiți să vezi imaginea de ansamblu.
Să fii curioasă.
Să asculți.
Să observi.
Și să lași viața să îți arate și ceea ce încă nu ai văzut.
Tu ce încerci să lași în urmă?
Dacă ești într-un moment în care simți că știi că trebuie să mergi mai departe, dar nu reușești să vezi încă care este următorul pas, poate că nu ai nevoie de încă un răspuns.
Poate ai nevoie de o perspectivă diferită.
Scrie-mi în comentarii sau contactează-mă. Spune-mi, pe scurt, ce simți că este momentul să lași în urmă.



