Sunt aerian
De multe ori ma regaseam pe treptele de la scara blocului cu gandul la geamul de la balcon sau la plita electrica. Oare am inchis geamul sau am stins plita dupa ce am facut cafeaua de dimineata? Oare mai am lapte in frigider sau macar ceva paine? Mereu ma macinau ganduri de acest gen. De foarte multe ori m-am intors inapoi in acasa si am constatat ca geamul era inchis, plita era stinsa. Spre suprinderea mea aveam si lapte in frigider iar paine era cumparata cu o zi inainte. Sunt cu capul in nori!
In multe situatii eram nesigur pe mine, si de mai multe dati ma trezeam gandindu-ma oare ce se intampla daca fac aia sau cealalta? Are un rost? Oare eu sunt in stare sa fac ceva? La fiecare decizie aveam nevoie de timp de gandire. Ma simteam aerian atunci cand trebuia sa fiu pragmatic si concret in actiuni. Imi doream sa constientizez ceea ce fac, sa imi asum mereu lucrurile gandite si puse in practica.
Mai mult decat atat voiam de fiecare data sa am pragatismul care sa ma faca sa “visez real”. Poate vi se pare ciudata formularea cu “a visa real”. O sa spuneti ca atunci cand visezi nu exista pragamatism si realitate, deoarece daca ar exista nu mai este vis. Acum am ajuns in situatia in care asi putea argumenta foarte bine contrariul. As putea sa sustin ca in fiecare vis exista o realitate si fiecare vis ar avea success daca se termina cu dorinta lui de a-l pune in practica.
Cu capul in nori
De multe ori ma regaseam in situatia in care cautam telefonul in masina cu lanterna, culmea, lanterna de la telefon sau cautandu-mi ochelarii cand ii am pe nas si … exemplele pot continua. Lumea spunea ca sunt cu “capul in nori” si aveau dreptate. Eram visator si neatent, eram descurajat si nu imi pasa de deciziile si consecintele deciziilor mele. Aveam momente cand traversam strada fara sa ma uit in stanga si in dreapta. Asta deoarece credeam ca trecerea de pietoni imi ofera dreptul suprem de a traversa.
Toate si mai multe, au dus la o scadere drastica a stimei de sine si la un respect scazut a propriei persoane. Si cum toate lucrurile se intampla intr-un mod cat se poate de normal a venit si ziua cand am spus STOP.
Am recunoscut, intai pentru mine, ca am nevoie de putin ghidaj, de putin ajutor, de antrenor care sa ma pregateasca saptamanal in a ramane cu capul in nori dar in sensul ca de acolo de sus vezi mult mai clar lumea si deciziile luate cand te indepartezi putin de problema sunt cele mai bune. La rece sau detasare?
Cum am depasit acest moment?
Usor de spus, mai greu de aplicat… Asa am cunoscut-o pe Crina. Alaturi de ea am impartasit aceste situatii bizare pentru mine. Aveam nevoie de ajutorul ei in calitate de coach. Vizitele saptamanale de mai bine de 3 luni de zile m-au transformat. Dupa prima problema rezolvata am realizat ca am nevoie de ajutor in mai multe situatii. Acum sunt omul care decide cu zambetul pe buze in cele mai grele situatii. Sunt omul care se asigura si se uita stanga- dreapta inainte de a traversa. Sunt omul care atunci cand inchide geamul la balcon bifeaza in subconstient acest lucru. Sunt omul care nu se mai intoarce in casa sa verifice a doua oara geamul. Sunt omul care nu mai este cu capul in nori.
Daca te regasesti sau cel putin iti suna cunoscute situatiile, atunci iti recomand sa arunci o privire in viata sau in actiunile tale. Sunt convins ca inainte de a o considera coach pe Crina, o sa ajungi sa iti dai seama ca este omul care sta alaturi de tine. Te ajuta sa calci apasat in viata in asa fel incat urmele pasilor sa nu se stearga sau sa nu fie nevoie sa treci de mai multe ori pe o carare pentru a o batuci.
Jurnalul unui anonim!
Nu uitati sa vizitati magazinul online. Pana una alta ne auzim pe facebook.
