De ce nu am renuntat la mine, sau o dimineata cu o cafea, alaturi de mine.
E dimineață devreme și soarele abia se ridică peste oraș. Într-o cafenea mică, decorată cu luminițe calde și rafturi pline de cărți, o zăresc pe Crina Iliescu. Este așezată la o masă lângă geam, cu o ceașcă de cafea aburind în fața ei și un jurnal în care scrie atent. Atmosfera din jurul ei pare magică, ca și cum ar aduce cu ea o energie calmă și inspiratoare.
Mă apropii și mă prezint, iar ea mă întâmpină cu un zâmbet cald. Începem să vorbim despre creativitate, despre proiectele care ne motivează și despre cât de important este să îți găsești pasiunile. Crina povestește despre începuturile ei, despre drumul parcurs cu multă muncă, dar și despre momentele de îndoială și curaj care au ajutat-o să devină cine este astăzi.
Să-ți urmezi calea,” spune ea, „nu e ceva ce afli peste noapte. Când eram mai tânără, mă gândeam că o să simt o revelație clară. Dar nu a fost așa. Calea ta se conturează încet, uneori din lucrurile mici care te bucură fără să-ți dai seama.”
Am întrebat-o cum poți să știi care este drumul tău. Se oprește o clipă, zâmbește și își trece mâna prin păr. „E acel sentiment care te face să simți că trăiești. Nu e neapărat ușor, dar atunci când faci ce trebuie, simți o liniște profundă. O bucurie care vine din faptul că ești aliniat cu tine însuți.”
Mi-a povestit despre momentele de îndoială, când se întreba dacă alegerea ei era cea corectă. „Calea ta poate fi uneori ocolită, plină de piedici, dar sufletul știe întotdeauna. Când faci ceva ce îți este sortit, chiar și cele mai grele zile au sens.”
Crina își amintește un moment important: „Eram la un pas să renunț, dar am avut o zi în care, după un mic succes, am simțit o pace pe care nu o mai întâlnisem până atunci. Și mi-am spus: asta e. Asta înseamnă să fii acolo unde trebuie.”
Când îți urmezi calea, explică ea, nu e despre glorie sau recunoaștere. E despre sentimentul că ceea ce faci contează, că ești tu, cu adevărat. „Când îți urmezi chemarea, fiecare pas – chiar și cel greu – devine o victorie personală.”
Discuția noastră curge natural, acoperind de toate: de la dezvoltare personală la micile bucurii ale vieții. Cuvintele ei inspiră, sunt pline de profunzime, dar și de simplitate. Îmi dau seama cât de autentică este, cât de sinceră și dedicată crezului ei de a ajuta oamenii să devină cea mai bună versiune a lor.
Ne luăm la revedere, iar când plec, simt că întâlnirea aceasta mi-a dat un imbold de energie pozitivă și inspirație. Cu un zâmbet larg, închid ușa cafenelei, gata să îmi transform propriile visuri în realitate.
Ce zici, îți place această scurtă poveste?
