Era o dimineață gri de ianuarie, iar cafeneaua din colțul străzii zumzaia de oameni care încercau să se încălzească cu o cafea fierbinte. Mara stătea la o masă din colț, cu laptopul deschis și o agendă plină de notițe colorate. Era consultantă de ani buni și, recent, cariera ei luase avânt. Ideile ei inovatoare schimbaseră viețile clienților, iar numele ei era pe buzele multora din industrie.
Mara nu era doar un profesionist remarcabil, ci și un sprijin pentru toți cei din jur. Colegii veneau la ea pentru sfaturi, șefii o recomandau ca pe un exemplu, iar prietenii o numeau „pilonul de susținere”. Însă, pe măsură ce anul 2024 se desfășura, un gol invizibil se adâncea în sufletul ei.
“Mara, ai putea să revizuiești strategia asta?”, o întrebă colegul ei, David, într-o zi. Era al cincilea proiect pe care îl prelua pe lângă toate celelalte. Deși era obosită, Mara zâmbi și spuse “Sigur, o rezolv”.
Serile ei deveniseră o combinație de emailuri trimise la miezul nopții și agende completate până la ultima pagină. Ideile ei deveneau din ce în ce mai creative: un plan de restructurare pentru un client internațional, o strategie digitală care generase profit record pentru o companie locală, un model de mentorat pentru tinerii consultanți. Fiecare proiect era o reușită răsunătoare, însoțită de aplauze și recunoștință.
Dar, pe la mijlocul anului, ceva se schimbă.
Într-o seară de august, Mara ședea singură în apartamentul ei. Laptopul era încă deschis, iar emailurile curgeau în flux continuu. Afară, apusul colora cerul în nuanțe aurii, dar Mara abia observă. Telefonul sună, era mama ei.
“Draga mea, în weekendul ăsta o să vină toată familia la noi. Poate vii și tu, n-am mai stat de mult împreună.”
Mara ezită. “Mama, cred că nu pot. Am prea mult de lucru.”
“Mara, ai zis asta și de Crăciun, și de ziua ta. Nu vrei să iei o pauză? Nu pentru noi, ci pentru tine.”
Convorbirea se termină rapid, iar Mara se sprijini de spătarul scaunului. Un nod i se formă în gât. Împreună cu toate proiectele și succesul profesional, pierduse ceva esențial: conexiunea cu oamenii care contau cu adevărat.
În decembrie 2024, Mara scria în jurnalul ei, o pagină pe care o va reciti ani mai târziu:
“Am ajutat atât de mulți oameni anul ăsta. Mi-au mulțumit, m-au apreciat, dar în tot acest timp, n-am avut timp pentru mine. Nu am fost acolo pentru cei care m-au susținut când aveam nevoie. Regret că am pus cariera mai presus de momentele mici, dar pline de viață. Anul viitor va fi altfel.”
Şi poate că asta fusese cel mai mare regret al ei: că uitase să se aleagă pe sine. Dar uneori, regretele sunt punctele de pornire pentru cele mai mari schimbări.
S-ar putea sa iti placa: Femeile Antreprenor
