Am vorbit intr-un articol precedent despre avutie și cum succesul material poate aduce armonie pentru o familie. Cred ca nu sunt multi oameni care sa ma contrazica atunci cand voi spune ca cea mai importanta bogatie a unui om este un copil.
Stiu ca aceasta idee provine mai ales din filozofia chineza, dar cred ca este o regula cu care aproape toata lumea poate fi de acord.
Nu este vorba numai de nevoia de reproducere pe care specia noastra o are. Ideea de a aduce o viata noua pe lume, de a vedea cum creste copilul tau, sa poti sa ii ghidezi primii pasi in viata, cum evolueaza, cum poate sa intreaca realizarile parintilor, poate sa constituie un sentiment ce nu poate fi egalat. Un zambet sau primul „mama/tata” oare cati dintre noi si-l aduc aminte?
Trebuie sa tinem cont ca lucrurile s-au mai schimbat in ultimii ani. Explozia tehnologiei si schimbarile sociale au produs o modificare in prioritatile unui om. Daca inainte era un lucru obisnuit sa intemeiezi o familie destul de timpuriu, sa ai si un copil, cel putin, cat mai repede cu putinta, acum nu mai exista aceasta dorinta. Ai impresia ca mai este timp. Sau nu acum, nu este timpul potrivit. Am nevoie de „asta” sau sa se intample „asta” imi spun clientii mei, care vin cu asemenea intrebari.
In aceste vremuri tinerii sunt mult mai tentati sa se bucure de alte aspecte ale vietii. Vor sa iasa in oras, sa mearga la filme, la restaurant, vor sa calatoreasca mai mult si sa cunoasca alte locuri si culturi. De aceea nu sunt tentati sa se casatoreasca sau sa faca copii repede. Tocmai pentru ca prefera sa isi foloseasca resursele pentru bucuriile pe care societatea din ziua de azi le ofera.
Daca ne uitam in jur, parca a crescut media de varsta la care oamenii se decid sa aiba un copil. Avantajul este ca ii pot oferi copilului o experienta de viata mai bogata, din care acesta se poate inspira, poate sa traga invataturile necesare. Dar poate nu este nici o regula, mai stii?
BaZi
Tot mai multe familii au inceput sa descopere filosofia chineza, mai ales cea bazata pe astologia chinezeasca sau cei 4 piloni sau mai simplu BaZi.
Acestea provin din istoria veche, de secole a poporului chinez, cand o soacra mergea la templu pentru a face harta natala a viitoarei nore pentru a vedea daca poate sa aduca pe lume un copil, printre altele 🙂 .
BaZi sau harta natala, este calculata in functie de data de nastere a unei persoane, a unui individ. Anul, luna, ziua, si ora sunt transformate in caractere chinezesti, folosing scoala celor 5 elemenete – lemn, foc, pamant, metal, apa. Fiecare dintre aceste elemente reprezinta ceva pentru tine, in harta ta natala.
Harta natala a parintiilor
Ce simplu ar fi ca la o intrebare directa sa putem sa gasim asa o reteta general valabila, nu e asa? Adica sa ne uitam numai in harta natala a mamei, si sa putem sa sunem ca „sigur” sau 100% va avea atatia copii. Dar haideti sa ne gandim logic: oare harta tatalui nu conteaza? Daca da, conteaza si harta tatalui, dar oare cat? Ce parere aveti, daca intre parinti exista un „clash” sau un conflict, cat de mult credeti ca afecteaza? Se intampla ceva daca este o „combinatie” in harta natala a posibililor parinti? Dar acel copil oare nu are si el anumite drepturi, sau ceea ce unii dintre noi numim liberul arbitru?
Imi aduc aminte cum eram la interpretarea primelor mele harti. Marea majoritate a prietenelor mele ma intrebau cand o sa faca copii. Si daca il fac, oare cum o sa il nasca-prin cezariana sau natural?
Da, stiu, este un subiect delicat. Dar sa nu uitam un lucru important, putem sa alegem. Tot timpul. Si da, minunile se intampla. Sau cum spunea cineva drag mie, viata si moartea sunt unele dintre cele mai mistice lucruri pe acest pamant.
Cum interpretam harta natala?
Asa cum deja v-ati dat seama, ceea ce urmeaza mai jos, poate fi interpretat cu titlu orientativ. O harta natala BaZi, iti poate arata mai mult potentialul de a avea copii, afinitatea cu acestia, sau cu alte cuvinte daca sunteti aliniati pentru o asemenea provocare.
In primul rand copii sunt in harta natala, aspectati la pilonul orei. Ca si prim pas, ne uitam la calitatea acestui pilon. Cum am scris putin mai sus, daca exista Clash/Harms/Destructions, etc.
Urmatorul pas recomandat este sa vedem ce reprezinta copii in harta natala. Pentru o femeie sunt determinati de elementul output, Eating God (EG) si Hurting Officer (HO). La un barbat, in harta natala copii sunt reprezentati de elementul influentei adica de Direct Officer (DO) and Seven Killing (7K).
Numarul copiilor este dat de puterea Qi-ului, in functie de maestrul zilei si de pilonul orei. Nu putem sa nu mentionam aici factorii externi, de exemplu stresul de zi cu zi, costul vietii si cel mai important liberul arbitru.
Un expert in metafizica chineza sau in decodificarea destinului-BaZi- va poate ghida cel mai bine si raspunde la intrebari daca te gandesti sa iti intemeiezi o familie. Poate nu ar strica sa obtii niste raspunsuri inainte.
Nu uitati sa vizitati magazinul online. Pana una alta ne auzim pe facebook.